

O manifestare de amploare consacrată Zilei Sportului s-a desfăşurat la 17 mai pe stadionul din Căuşeni.
La inaugurarea solemnă a sărbătorii au fost de faţă conducerea raionului, reprezentanţi ai Consiliului raional şi consilieri raionali, ai primăriei, Asociaţiei Teritoriale de Fotbal ş.a.
Filip Musteaţă, specialist principal la Direcţia Învăţământ, Tineret şi Sport, membru al Comitetului Naţional Olimpic, a raportat preşedintelui raionului despre gătinţa de demarare a competiţiilor sportive.
În mesajul de felicitare adresat echipelor sportive din localităţile raionului, Ion Ciontoloi, preşedintele raionului, a remarcat:
- A devenit deja o frumoasă tradiţie în raionul nostru ca în fiecare primăvară să inaugurăm sezonul sportiv al anului. Prin susţinerea acestei sărbători autorităţile publice locale exprimă dezideratul de a contribui la promovarea modului sănătos de viaţă, propagarea practicării exerciţiului fizic şi al sportului în rândul tuturor categoriilor de vârstă a cetăţenilor din raion în vederea menţinerii şi fortificării sănătăţii lor. Anul curent este unul Olimpic, o perioadă care prevede un program de construcţie şi dezvoltare sub toate aspectele a bazei materiale sportive în raion.
În această zi vreau să exprim cuvinte de mulţumire antrenorilor Vladimir Iurco, Mihai Sava, Dumitru Didilică, Igor Naghibin ş.a. Rândurile sportivilor de performanţă au fost completate la ju-do şi sambo de către Tatiana Iurco, Galina Vidraşco. În prezent Tatiana Iurco şi Irina Savcenco participă la Campionatul Europei la sambo, care are loc în oraşul belorus Brest, succese notorii a obţinut Iulia Naghibina, devenind campioană a Republicii Moldova la orientarea sportivă, iar Pavel Musteaţă, elev în cl. a X-a a Liceului Sportiv din Chişinău, ne-a bucurat zilele acestea, devenind campionul republicii la luptele greco-romane.
Rezultatele obţinute de sportivii noştri sunt un exemplu notoriu al străduinţei de a învinge, de a cuceri noi culmi ale sportului mondial.
Probele la volei, baschet, minifotbal, şah, ridicarea greutăţilor, tragerea otgonului, cursa olimpică, lupta „Trânta”, ş.a., desfăşurate în cadrul Zilei Sportului, au trezit un viu interes în rândurile suporterilor. În această luptă aprigă au învins cei mai puternici. Iată cum au fost repartizate locurile premiante:
La volei, băieţi: echipa s. Tănătari – I; liceul s. Tănătari – II; liceul „M.Eminescu”, Căuşeni - III.
Volei, fete: filiala Şcolii sportive Coşcalia – I; şcoala medie Coşcalia – II; liceul „I.Creangă”, Căuşeni – III.
Baschet, băieţi: echipa or. Căuşeni – I; s. Taraclia – II; liceul „M.Eminescu”, Căuşeni – III.
Baschet, fete: şcoala medie Opaci – I; liceul „Gr. Grigoriu”, s. Cârnăţeni – II; liceul „A.Puşchin”, Căuşeni, – III.
Minifotbal: Şcoala profesională (Căuşeni) – I, s. Sălcuţa – II; s. Zaim – III.
Şah: Veaceslav Railean – I; Vasile Şceglov – II, Sergiu Dogaru – III.
Joc de dame: Vasile Şceglov – I; Vasile Tulei – II; Sergiu Dogaru – III;
Ridicarea greutăţilor (80 kg): Veaceslav Railean – I; Vladimir Iurco – II; Igor Mazur – III.
În categoria 70 kg: Alexei Şapoval – I; Grigore Petrov – II; Iurie Ivanţoc – III.
Tragerea otgonului: liceul s. Taraclia – I; liceul „V. Alecsandri”, s. Copanca – II.
Atletism, 100 m. băieţi: Roman Nicolenco – I; Stanislav Ceban – II; Iurie Burlacu – III.
Fete, 100 m: Galina Samaza – I, Doina Dilan – II, Tatiana Doroşenco – III.
Atletism, 1500 m., băieţi: Ion Catanoi – I; Andrei Rotari – II; Anatolie Ţâbârnă – III.
Fete, 1500 m: Cătălina Paşcan – I, Elena Burcă – II; Tatiana Doroşenco – III.
Tenis de masă, băieţi: Cristian Burcă – I; Dumitru Petrov – II, Ilie Oxani – III.
Tenis de masă, fete: Irina Cioban – I; Tatiana Doroşenco – II, Irina Balaban – III.
În lupta „Trânta” pentru berbecul viu învingător a devenit Oleg Ciobanu.
// PUBLICAŢIA CONSILIULUI RAIONAL CĂUŞENI Comenteaz? articolul | Toate ?tirile