

Recent Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Republica Moldova în parteneriat cu Ministerul Economiei a organizat la Căuşeni cursuri de instruire pentru deţinătorii de patentă şi întreprinderi individuale în domeniul evidenţei contabile în partidă simplă, impozitării şi raporturilor financiare ale întreprinderilor micului business.
Participanţii la cursurile de instruire, un auditoriu destul de numeros şi interesat din majoritatea localităţilor din raion, au fost familiarizaţi cu sistemul de evidenţă contabilă şi îndrumaţi în vederea prezentării rapoartelor financiare. Seminarul a inclus aplicaţii practice referitor la Standartul Naţional de Contabilitate nr.62 ”Sistemul de evidenţă contabilă în partida simplă”; Raportarea financiară şi statistică; Impozitarea întreprinderilor; Modalitatea de desfăşurare a unei afaceri.
De notat, că Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007 defineşte sistemul în partidă simplă drept un sistem contabil, care prevede reflectarea unilaterală a faptelor economice, utilizând înregistrarea în partidă simplă conform metodei “intrare-ieşire”.
Şi, pentru ca această relatare să fie utilă şi pentru persoanele, care din diferite motive nu au participat la aceste cursuri de instruire, dar sunt interesate în problema dată, în cele ce urmează publicăm teze din descrierea generală a sistemului de impozitare în Republica Moldova.
Astfel, sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea impozitelor, taxelor, principiilor, formelor şi metodelor prevăzute în Codul fiscal, aprobarea, schimbările şi anulările, precum şi regulile de plată. Administrarea impozitelor este totalitatea regulilor de încasare a impozitelor în buget şi este efectuată de organele de stat specializate. La administrarea impozitelor în Republica Moldova au dreptul următorii: Organele fiscale ( Inspectoratul Fiscal de stat); Centrul pentru Combaterea Corupţiei şi Crimelor Economice;
Organele vamale; Organele de colectare a impozitelor locale, care activează în cadrul primăriilor.
Organele fiscale verifică respectarea legii fiscale, corectitudinea calculării, plata completă şi la timp a impozitelor în buget;
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi organele teritoriale îşi exercită funcţiile în corespundere cu Legea Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei.
Organele vamale se ocupă de asigurarea plăţii impozitelor, ce ţin de transportarea mărfurilor peste hotarele ţării.
Serviciile de colectare a impozitelor locale exercită câteva funcţii ce ţin de administrarea impozitelor şi taxelor locale.
Interacţiunea între plătitor şi organele fiscale începe în momentul înregistrării la Palata Naţională de Înregistrare. La acest moment întreprinderea primeşte un număr de identificare fiscală unic sau cod fiscal şi informaţia este întrodusă în registrul fiscal naţional.
Pentru a primi codul fiscal, întreprinzătorul prezintă la sectorul teritorial fiscal o cerere tipizată. După înregistrarea activităţii antreprenoriale este necesar de a lua cunoştinţă de lista impozitelor şi plăţilor existente în Republica Moldova, identificându-le pe acele, care ţin de întreprinderea concretă.
// PUBLICAŢIA CONSILIULUI RAIONAL Comenteaz? articolul | Toate ?tirile