Causeni
 Pagina de Start  Cultură  ?tiri  Meşteri populari
Text smallText large

?tiri din Cultură

Meşteri populari
Un meşter neobosit al împletitului
Joi, 11 Decembrie 2008

Petru Musteaţă la cei 85 de ani nu pare neputincios. Se mai menţine în el energia şi capacitatea de a judeca, de a se gândi cumpănit la toate prin câte a trecut prin viaţă.
Din tinereţe a muncit în brigada viticolă condusă de Pavel Balaban. Pe timpuri plantaţiile de vii amplasate pe moşia gospodăriei agricole din s. Săiţi se extindeau pe sute de hectare. Munca nu-l speria niciodată, căci era obişnuit cu ea de mic copil. A crescut într-o familie de ţărani care ştiau preţul muncii.
Pe atunci se cultivau soiuri Cabernet, Rcaţeteli, Aligote care răsplăteau munca podgorenilor cu roade bogate de struguri. Petru a fost un meşter bun la curăţitul butucilor. Colectivul brigăzii era unit, deosebindu-se prin muncă productivă.

Experimentatul viticultor mai are o pasiune – cea de a împleti coşuri, panere de diferite forme şi dimensiuni. Această meserie a fost reluată de la părintele său, care ştia a creşte lozie şi a împleti coşuri pentru gospodarii din sat. A fost un bun ucenic al tatălui său, deprinzând tainele breslei.
În curtea lui Petru Musteaţă creşte un nuc bătrân care are peste 100 de ani. Anume la umbra lui vara a meşterit şi meştereşte aceste obiecte necesare. Prin anii 60 şi kolhozul avea nevoie de coşuri şi panere, îndeosebi în perioada de toamnă, la culesul strugurilor. La solicitarea unor consăteni confecţionează coboace pentru prins peşte. În fiecare obiect meşterul depune o parte din sufletul lui, căci această lucrare presupune răbdare şi dragoste.
În panerele împletite de P. Musteaţă poţi desluşi conturarea unei bogate game de îmbinări şi uzoare ce impune o eleganţă neobişnuită. Lucrează cu iscusinţă şi inspiraţie, întregind pe măsura capacităţii sale creative şi a hărniciei bogăţia tradiţiei populare.

În anul curent Petru Musteaţă, la solicitarea primăriei, de ziua satului a organizat o expoziţie unde lucrările sale s-au bucurat de aprecierea consătenilor şi oaspeţilor la sărbătoare.
Împreună cu soţia Maria a crescut 3 copii. Astăzi toţi au cuiburile sale familiare, sunt aranjaţi în viaţă. Fiind bine educaţi, deseori îşi vizitează părinţii, deşi locuiesc în alte localităţi ale republicii. Un exemplu fericit şi bun de urmat.

Anton Gheorghiu

// PUBLICAŢIA CONSILIULUI RAIONAL "CĂUŞENI" Comenteaz? articolul  |  Toate ?tirile

Alte ?tiri
Comentarii
Actualit??i
Hartă site  |  Termeni şi condiţii  |  Mod de utilizare  |  Contacte
©2007 Consiliul Raional Căuşeni. Toate drepturile rezervate.
Developed by Web Consulting Agency