

O întrunire cu scîntei despre situaţia criminogenă
Tendinţa spre o conlucrare reală şi eficientă
La începutul săptămânii curente într-o şedinţă lărgită de lucru în incinta Consiliului raional s-au întrunit reprezentanţii procuraturii raionului, Comisariatului de poliţie, primarii localităţilor, cât şi ai direcţiilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar din raion. Întrunirea cu tema “Situaţia criminogenă în raion în perioada a 9 luni ale anului curent” a fost organizată de către conducerea raionului, iar prezenţa directorilor-adjuncţi pentru educaţie din şcoli a fost solicitată în virtutea faptului, că accentul principal în cadrul şedinţei a fost pus pe delicvenţa în rândurile minorilor.
Startul discuţiilor, ce s-au dovedit a fi cu adevărat aprinse şi uneori controversate, a fost dat de către vicepreşedintele raionului Oleg Cuciuc, care a dat citirii scrisoarea ministrului Afacerilor Interne Alexei Roibu, adresată preşedintelui raionului cu referire la fenomenul delicvenţei juvenile şi cazurile de victimizare a copiilor în ţară în general şi în raionul Căuşeni, în special. Astfel, a fost menţionat faptul, că este foarte mare numărul de infracţiuni comise de către minori şi cu participarea lor. În raionul Căuşeni este vorba de peste 20 de infracţiuni cu participarea a peste 60 de personae de vârstă minoră, ceea ce constituie o majorare cu 33 la sută faţă de perioada similară a anului precedent. Cu referire la statutul social al minorilor implicaţi în săvârşirea infracţiunilor este de menţionat că printre ei sunt minori care fac parte din familii vulnerabile, din familii monoporente sau rămaşi fără îngrijirea unuia sau a ambilor părinţi. În scrisoare mai este indicat, că “ situaţia creată indică asupra rezervelor existente ce ţin de implementarea unui mecanism viabil şi coerent de colaborare a tuturor instituţiilor şi organelor locale în vederea prevenirii fenomenelor infracţionalităţii în mediul persoanelor de vârstă minoră şi victimizării copiilor”.
În contextul celor menţionate în scrisoarea ministrului afacerilor interne note informative la tema anunţată au prezentat procurorul raionului Ion Oboroceanu, şeful secţiei ordine publică din cadrul Comisariatului raional de poliţie Tudor Domenti. Informaţii tematice au prezentat de asemenea directorul Centrului Maternal “Pro Familia” Tatiana Osadci, şeful-interimar al Direcţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei Ludmila Popov, directorul Agenţiei de Implementare a Centrului de resocializare a copiilor “Alter Ego” Pavel Razumas. În continuare a fost dat startul unor discuţiile aprinse, la care au participat mai mulţi primari din raion. Cel mai activ a fost primarul oraşului Căuşeni Grigore Repeşciuc, care a înaintat mai multe propuneri judicioase în privinţa prevenirii infracţiunilor comise de minori şi tineri. Alături de faptul, că şi-a exprimat nedumerirea, ba chiar revolta asupra faptului, că poliţia raională tergiversează examinarea şi soluţionarea mai multor demersuri de-ale primarului în diferite probleme, Grigore Repeşciuc a menţionat că în raion, spre regret, ia amploare comerţul organizat de arme şi droguri, iar organele de drept nu întreprind acţiunile operative de rigoare. Altă problemă, în localul “renumitului”bar “Diezel” din centrul oraşului au fost înregistrate mai multe acte de huliganism, aici s-a ajuns până la cazuri de împuşcături cu arme de foc, autor fiind însuşi stăpânul barului, în prezenţa tinerilor, ce se aflau acolo la acea oră, iar poliţia, în loc să susţină ideea primarului de închidere a acestui bar, intervine cu un demers către primărie de a aproba un program de lucru pînă la orele 23.00. Aici nu pot să nu remarc un lucru, după părerea mea, semnificativ. În legislatura precedentă la asemenea întruniri (am în vedere cu tematica situaţiei criminogene), ex-primarul A. Zaremba de cele mai dese ori era lipsă, iar atunci când era prezent, niciodată nu a anunţat că vre-unul din baruri din oraş trebuie închis. Ba mai mult, anume la insistenţa dumnealui, consilierii orăşeneşti adoptau decizii despre permiterea funcţionării mai multor baruri în regim non-stop. Rezultatul “activităţii” ex-primarului în această privinţă, a funcţionării unor baruri fără întrerupere este unul evident: numărul de infracţiuni, comise de către minori şi tineri, ajuns la un nivel ameninţător, vandalizarea frecventă a diferitor obiecte, monumente publice din oraş. Iată de ce atitudinea intrasingentă, necruţătoare faţă de această problemă a primarului Grigore Repeşciuc este una corectă şi, sperăm, să aibă rezultatele dorite, căci, cu adevărat, aşa cum a menţionat primarul, dumnealui a fost ales de oameni pentru ca să facă ordine, să asigure securitatea personală a locuitorilor oraşului.
Reproşuri faţă de activitatea poliţiei au înaintat şi alţi primari. Astfel, primarul s. Sălcuţa Ion Novac, în baza unor exemple din localitate, a susţinut faptul, că o bună parte din infractori, deşi au săvîrşit crime grave, rămân nepedepsiţi, precum şi faptul, că ordinea publică nu este asigurată la nivelul cerut. În replică, comisarul de poliţie Valeriu Gălbineanu a exprimat ideea, că poliţia activează nu în baza zvonurilor, ci a informaţiilor veridice şi toţi acei care deţin informaţii despre ilegalităţi sunt îndemnaţi să le ofere poliţiei. Referitor la faptul, că infractorii deseori rămân nepedepsiţi, comisarul de poliţie a menţionat, că pedepsele pentru infracţiuni le aplică instanţele de judecată şi nu poliţia sau procuratura, lucru confirmat şi de procurorul raionului Ion Oboroceanu. În contextul activitărţii operative a colaboratorilor de poliţie Valeriu Gălbineanu a menţionat, că în raionul Căuşeni crimă organizată nu există, absolut toate omorurile sunt descoperite şi acest lucru se datorează mobilizării întregului efectiv al Comisariatului de poliţie atunci când sunt înregistrate infracţiuni deosebit de grave, iar întru evitarea unor eventuale infracţiuni, a continuat comisarul de poliţie, este necesar ca între colaboratorii comisariatului şi autorităţile locale să existe o conlucrare reală şi eficientă, concretizând că, peste câteva zile după prezenta întrunire, şefii de post din localităţi urmează să prezinte personal comisarului, pentru aprobare, planurile de activitate, coordonate cu primarii localităţilor, deci, conlucrarea este obligatorie.
Acelaşi îndemn insistent de conlucrare dintre administraţia publică locală de nivelul unu, cea a instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi organele de drept a lansat în luarea de cuvânt şeful-adjunct al Direcţiei Generale Învăţământ, Tineret, Sport Olga Donţu, pedagog cu exeperienţă bogată de activitate. Dumneaei a afirmat, că în situaţia când în întreaga ţară, inclusiv în raionul Căuşeni, numărul părinţilor plecaţi peste hotare şi, respectiv, al copiilor rămaşi singuri, este unul foarte mare, la fel de mare este şi numărul infracţiunilor comise de minori şi tineri, nu este de loc cazul ca organele nominalizate să se acuze reciproc, să observe şi să evidenţieze doar greşeli străine. Situaţia poate fi ameliorată, a continuat Olga Donţu, doar în cazul când toţi vor discuta problemele de la egal la egal, vor căuta şi vor găsi de comun acord soluţii potrivite pentru fiecare caz în parte.
Ideea conlucrării, expusă de către participanţii la discuţii, a fost reiterată spre finalul întrunirii de către preşedintele raionului Ilie Gluh.
// Secţia administraţie publică Comenteaz? articolul | Toate ?tirile