

Recent la Căuşeni a avut loc un seminar zonal cu agenţii economici din raioanele Căuşeni, Anenii Noi şi Ştefan Vodă, în cadrul căruia au fost puse în discuţie particularităţile organizării recoltării, achiziţionării şi prelucrării strugurilor în anul curent.
Moderatorul seminarului a fost vicepreşedintele raionului Sergiu Gogu, şeful Direcţiei agricultură şi alimentaţie
Nicolae Taran, vicedirector general al Agenţiei „Moldova-Vin”, de la bun început a pus accentul pe diminuarea restanţelor vinificatorilor faţă de producătorii de struguri: la începutul anului 2008 datoriile faţă de viticultori erau circa de 200 mln lei, la 1 iunie-80 mln, iar la jumătatea lunii august s-au redus până la 40 mln lei. Vicedirectorul a mai accentuat faptul, că în anul de faţă „Росcпотребнадзор” a înaintat noi cerinţe faţă de calitatea vinurilor moldoveneşti. Piaţa Federaţiei Ruse este foarte capricioasă şi astăzi e mai greu să realizăm vinurile în Rusia decât în Europa. O echipă de experţi ai „Росcпотребнадзор”-ului şi Agenţiei „Moldova Vin” au inspectat 17 din 22 de întreprinderi vinicole. Cerinţele ruşilor sunt foarte dure: întreprinderile vinicole să aibă plantaţii proprii sau contracte de lungă durată cu producătorii de struguri pentru a monitoriza calitatea materiei prime şi a vinului, să dispună de utilaj tehnologic modern de procesare a strugurilor.
Vicedirectorul general al Agenţiei „Moldova-Vin” N.Taran a menţionat că până la începutul sezonului de prelucrare a strugurilor va fi efectuat un contract riguros al întreprinderilor vinicole, deoarece multe din ele nu sunt gata, şi ceea ce e mai rău – nu au licenţă de activitate.
În anul curent se preconizează ca Moldova să realizeze vinuri în sumă de 220 mln. lei, ceea ce constituie 70 la sută faţă de indicii anului 2005. Vorbitorul a atras încă o dată atenţia agenţilor economici la calitatea vinurilor, deoarece Federaţia Rusă impune mecanisme şi procedee noi de verificare a calităţii.
La această temă s-a referit şi Alexandru Gurin, şeful Inspectoratuluid e Stat pentru supraveghere a producţiei alcoolice, care a spus că la producerea vinurilor se va efectua un control riguros pentru excluderea inofensivităţii lor. Tuturor întreprinderilor producătoare de vin care nu corespund cerinţelor, li s-au făcut prescripţii şi au fost indicate termene de înlăturare a neajunsurilor. Dacă nu vor fi executate, se va aplica procedura de retragere a licenţei. Vorbitorul a mai menţionat că într-o situaţie nesatisfăcătoare se află SRL „VS-Export” (Căinari), care poate rămâne fără licenţă, nu e mai bună situaţia nici la „Leontea Vin”. Din raionul Ştefan Vodă absolut nepregătită este SRL „Vinăria Răscăieţenilor”, au probleme la pregătirea laboratoarelor şi secţiilor SRL „Tudora Vin” şi „Carahasani Vin”.
Valeriu Cibotari, directorul general al SK „Moldvinipoteca”, a spus că în anul curent se aşteaptă o recoltă mai mare cu 20-25 % decât anul trecut, de la agenţii economici vor fi recepţionate 700 mii tone de struguri, 500 mii tone – de la gospodăriile ţărăneşti şi circa 200 mii tone de struguri de la populaţie. Condiţiile climaterice au fost destul de favorabile pentru coacerea strugurilor, de aceea începutul recoltării se preconizează pentru 10-15 septembrie, dacă arşiţa va continua, atunci culesul poamei poate începe cu 5 zile mai degrabă. S-a pus un accent deosebit pe faptul că strugurii recoltaţi şi transportaţi în saci din polietilenă nu vor fi recepţionaţi, de aceea agenţii economici trebuie să se asigure din timp cu lăzi şi cărucioare autobasculante. Se prevede că recoltarea în masă a strugurilor pentru vin să finalizeze la 10-15 octombrie. V.Cebotari a adus la cunoştinţă audienţei cerinţele de standart: strugurii trebuie să fie sănătoşi, curaţi, fără rămăşiţe de frunze şi lăstari, soiurile culese trebuie să fie pure, nu se admite amestecul de alte soiuri, ele trebuie separate, strugurii să nu conţină bobiţe afectate şi perioada de la recoltare până la prelucrare nu trebuie să depăşească 4 ore.
Au fost aduse la cunoştinţa producătorilor de struguri preţurile de achiziţie a strugurilor, care sunt mai mari cu 10-15 la sută faţă de anul trecut şi diferă în dependenţă de soi şi procentul de zaharitate în bobiţe.
Soiurile albe: - 3,2-4,0 lei pentru 1 kg;
Soiurile roşii: 4,2-4,8 lei;
Soiurile selecte: 3,2 lei.
În ansamblu, întreprinderile vinicole din cele 3 raioane vecine vor prelucra circa 44 mii tone de struguri: la Căuşeni 5 întreprinderi vor achiziţiona 21,8 mii tone, la Anenii Noi 3 întreprinderi – 15 mii şi la Ştefan Vodă –3 întreprinderi, vor achiziţiona 6,2 mii tone.
// PUBLICAŢIA CONSILIULUI RAIONAL Comenteaz? articolul | Toate ?tirile