Consiliul Raional Căușeni - pagina oficială  Consiliul Raional Căușeni
Consiliul Raional Căușeni
Noutati si evenimente

Thursday, 04 April 2019

Grigore Grigoriu - in Memoriam!

La 4 aprilie 2019, ziua când Grigore Grigoriu ar fi împlinit 78 de ani, la Căușeni, baștina regretatului actor, a avut loc o festivitate culturală de amploare – o serată teatrală în memoria pământeanul nostru. Pentru început admiratorii talentului acestui mare artist, oameni de cultură, reprezentanți ai conducerii raionului Căușeni, funcționari publici din cadrul subdiviziunilor Consiliului raional, s-au adunat în preajma bustului din fața Casei raionale de Cultură. Cuvinte sincere, pline de adevăr despre activitatea de creație a celui care a fost Grigore Grigoriu au rostit Sergiu Gogu, vicepreședinte al raionului Căușeni, Octavian Grigoriu, fiul celui care a devenit Artist emerit în anul 1976, obținând Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul Internațional de filme de la Praga (1977) pentru rolul său din filmul Șatra. De asemenea, i s-a decernat medalia "Meritul civic" (1992) și titlul de Cavaler al Ordinului "Gloria muncii" (2002).

În semn de recunoștință pentru creația Lui nemuritoare cei prezenți au depus flori vii la bustul actorului.

”Viața niciodată n-a fost ușoară, dar trebuie să vrem să fim liberi și să privim la lume cu ochi de copil, căci acesta e binele. În creația noastră, nu trebuie să ne axăm pe nedesăvârșirea omenească, ci să iubim, să fim fideli, să mergem spre ideal, chiar și neavând un dram de speranță, fiindcă doar așa vom ajunge la ceva” - așa a spus cîndva Grigore Grigoriu.

Calendarul evenimentelor

Date meteo în Căușeni
© Toate drepturile rezervate de Consiliul Raional Causeni
Elaborat de AgentiaWeb Consulting