Consiliul Raional Căușeni - pagina oficială Consiliul Raional Căușeni - pagina oficială
Consiliul Raional Căușeni - pagina oficială
Noutati si evenimente

Miercuri, 03 Martie 2021

17 primării din raionul Căușeni au depus proiecte în cadrul Apelului III al AIPA

În perioada 2 Noiembrie 2020 – 27 Ianuarie 2021, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), în cadrul celui de-al III-lea apel, a recepţionat cererile de solicitare a subvențiilor în avans, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural, destinate îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii publice rurale şi diminuării tendinţelor de declin social şi economic în zonele rurale, depuse de către APL de nivelul I.

În cadrul măsurii ,,Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale (construcția/reabilitarea/modernizarea drumurilor și podurilor publice locale, extinderea/reabilitarea /modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare)” au participat două localități din raionul Căușeni, Plop-Știubei și Opaci, care au solicitat subvenții în sumă de 2939357 lei.

Alte 15 localități au solicitat subvenții în cadrul măsurii ,,Renovarea și dezvoltarea localității rurale (reabilitarea străzilor pietobale locale, instalarea iluminatului public, renovarea/reabilitarea clădirilor publice, a zonelor pentru organizarea pețelor, târgurilor, crearea și dotarea centrelor de îngrijire pentru copii, bătrâni și persoane cu nevoi speciale, crearea traseelor turistice etc)”. Printre acestea se numără localitățile: Ciuflești, Ursoaia, Baimaclia, Hagimus, Cârnățenii Noi, Căinari, Coșcalia, Chircăiești, Cârnățeni, Săiți, Tănătari, Taraclia, Sălcuța, Baccealia și satul Fârlădeni. Suma totală a subvențiilor se estimează la 15318254,5 lei.

La moment este în derulare etapa de examinare a cererilor de acordare a subvențiilor ce se realizează de către AIPA conform procedurilor stipulate în Regulament. Selecția finală a proiectelor investiționale, care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, va fi realizată de către Comisia de evaluare și selecție.

Calendarul evenimentelor

Date meteo în Căușeni
© Toate drepturile rezervate de Consiliul Raional Causeni
Elaborat de AgentiaWeb Consulting